Connect with us

Evenimente

Operele lui Brancusi vor avea regulament de vizitare!

Turistii care vor vizita Coloana Infinitului, Poarta Sarutului si Masa Tacerii vor fi supravegheati video!

Published

on

               Turiştii vor avea, în curând, un regulament de vizitare a operelor brâncuşiene din Parcul Central și Parcul „Coloanei Fără Sfârşit“ din Târgu Jiu. Mai mult decât atât, pentru protejarea sculpturilor, acestea vor fi monitorizate de un sistem performant de senzori şi camere de supraveghere. Potrivit directorului Centrului de cercetare şi documentare „Constantin Brâncuşi“, Doru Strâmbulescu, în prezent se lucrează la textul regulamentului, iar după ce va fi gata, acesta va fi analizat în comisiile de specialitate ale consiliului local şi va fi aprobat în cadrul unei şedinţe ordinare, de către aleşii locali. Doru Strâmbulescu a precizat că va fi elaborat un set de reguli simple şi clare pentru turişti, astfel încât operele să fie cât mai mult protejate. El a mai spus că vor fi prevăzute şi amenzi pentru cei care nu respectă regulile, însă nu a precizat cuantumul acestora.