Connect with us

Regional

Ora Pământului la Vâlcea

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea marchează încă o ediţie a celui mai amplu eveniment internaţional de mediu – ”Ora Pământului”

Published

on

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea marchează încă o ediţie a celui mai amplu eveniment internaţional de mediu – ”Ora Pământului”. Sâmbătă, 30 martie 2019, între orele 20.30 – 21.30, în Scuarul Mircea cel Bătrân (care, pe parcursul acestei ore, va fi scufundat în întuneric) vor avea loc mai multe manifestări dedicate conştientizării modului în care fiecare dintre noi poate acţiona pentru salvarea Pământului. Printre acţiuni se numără piesa de teatru ”Micul Prinţ”, pusă în scenă de actorii Teatrului Municipal ”Ariel”, un recital muzical oferit de 100 de elevi în cadrul Proiectului coral naţional ”Cantus Mundi”, animaţie cu baloane, o sesiune de observaţii astronomice prin intermediul unui telescop mobil, evenimentul ”Picturi în întuneric” – desene tematice fluorescente, lectură la lumina lumânării şi a felinarelor în zona de Bibliotecă Stradală, precum şi realizarea, din lumânări şi ”gulguţe”, a hărţii României şi a logo-ului ”60+”.

Primăria Râmnicu Vâlcea face apel la toţi cetăţenii municipiului, precum şi la instituţiile publice şi la agenţii economici locali, să se alăture acestui eveniment prin stingerea luminilor la domiciliile şi la sediile proprii sâmbătă, 30 martie, între orele 20.30 – 21.30.