Connect with us

National

Ora premierului: Victor Ponta a vorbit despre prioritatile Executivului

Despre situatia imigrantilor, Premierul a declarat ca Romania isi va indeplini atributiile de stat al Uniunii Europene, dar le va reaminti partenerilor ca nu se regaseste deocamdata in spatiul Schengen.

Published

on

                 Prezent ieri la ora dedicată premierului, Victor Ponta a vorbit în faţa deputaţilor despre priorităţile Executivului pentru perioada următoare. El a cerut sprijin din partea parlamentarilor pentru adoptarea pachetului de legi cu privire la achiziţiile publice, a Legii salarizării bugetarilor şi a bugetului de stat pentru 2016. Primul ministru a subliniat în faţa plenului Camerei Deputaţilor că România se află în al patrulea an consecutiv de creştere economică, are o bună absorbţie a fondurilor europene şi ar putea aplica mai devreme măsurile din Codul Fiscal, amânate pentru anul 2017. Victor Ponta a precizat, totodată, că Guvernul va aplica măsurile necesare pentru despăgubirea celor afectaţi de secetă. Primul ministru a vorbit şi despre gestionarea situaţiei imigranţilor sirieni şi a subliniat că România, ca stat membru al Uniunii Europene, îşi va respecta obligaţiile, dar le va reaminti partenerilor europeni că nu se regăseşte deocamdată în Spaţiul Schengen.

ULTIMA ORĂ

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON