Connect with us

Fapt divers

OZN-urile, maşinile timpului din viitor?! Teoria controversată a unui savant

Published

on

Un profesor de la Montana Tech crede că fascinaţia noastră pentru OZN-uri merge mai departe decât considerăm. Acesta susţine că obiectele zburătoare neidentificate sunt maşini ale timpului din viitor.

Potrivit Fox News, Michael Masters, antropolog specializat în anatomia evoluţionară, arheologie şi biomedicină, sugerează că oamenii văd OZN-urile într-un mod aproape similar şi folosesşte această premiză ca bază pentru teoria sa: „fenomenul poate fi de fapt acela că descendenţii noştri vin înapoi în timp pentru a ne studia în trecutul lor evolutiv”, a precizat cercetătorul.

„Extra-temporalii sunt văzuţi peste tot ca fiind bipezi, mergând drept, cinci degete la fiecare membru, simetrie bilaterală, cu doi ochi, o gură, un nas şi pot comunica cu noi prin limbile cunoscute”, a adăugat acesta.

Masters abordează subiectul în detaliu în noua sa carte ”Identified Flying Objects”, spunând că „este dedicată atât speciaiştilor cât şi celor din comunitatea pasionaţilor de OZN-uri”.

Noile declaraţii, alături de noua carte, vor spori şi mai mult interesul pentru subiectul existenţei extratereştrilor, ducând discuţia şi într-o altă direcţie, până acum puţin explorată: ce ar fi dacă „extratereştrii” am fi de fapt chiar noi?

sursa: descopera.ro

ULTIMA ORĂ

International10 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National11 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National11 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National11 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National11 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional11 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional11 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON