Connect with us

Regional

Pacientii cu prioritate pentru vaccinul antigripal

De luni, vaccinurile ajung in cabinetele medicilor de familie.

Published

on

                Pentru judeţul Vâlcea sunt necesare 62.100 de doze de vaccin antigripal. O primă tranșă, de 8.820 de doze, a fost ridicată deja de reprezentații Direcției de Sănătate Publică Vâlcea de la Ministerul Sănătății, în cursul acestei săptămâni. Reamintim că 190 de doze vor fi distribuite personalului din Ministerul Administrației și Internelor, iar celelalte vor fi repartizate medicilor de familie din judeţ. Distribuirea dozelor către medici va începe de luni, 19 octombrie. Vaccinarea antigripală este recomandată tuturor persoanelor începând cu vârsta de un an, însă vor fi imunizate cu prioritate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide.