Connect with us

Sport

Pandurii Târgu-Jiu – Concordia Chiajna (avancronică)

Duminică, 19 februarie 2017, ora 17.30

Published

on

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 11 ori în Liga 1, de cinci ori s-au impus gorjenii, de patru ori ilfovenii, iar două jocuri s-au terminat la egalitate.

Palmares cu Pandurii gazdă: 5 jocuri – 3 victorii Pandurii – o remiză – o victorie Concordia.

– Primul meci a avut loc pe 12 decembrie 2011, Pandurii – Concordia 5-2 (marcatori Pintilii, Cardoso triplă, Batin / Salem, Vali Badea). Tot cinci goluri au înscris gorjenii şi în august 2013, atunci când s-au impus la Chiajna cu 5-1.

– Întâia victorie din contul ilfovenilor a venit în ultima etapă din sezonul 2011/2012 (19.05.2012, Concordia – Pandurii 3-1), în al cărui retur „vulturii” l-au avut pe bancă pe Laurenţiu Reghecampf, cel care a reuşit 11 victorii în 16 partide, performanţă cu care a salvat Concordia de la retrogradare.

– În stagiunea 2014/2015, cele două au remizat la Târgu Jiu, scor 1-1 (Serediuc / Shamsin), în timp ce la Chiajna s-au impus ilfovenii cu 1-0 (Dina).

– În sezonul regulat precedent, fiecare a câştigat pe teren propriu, Concordia – Pandurii 3-0 (antrenori Marius Baciu / Edi Iordănescu) şi Pandurii – Concordia 2-0 (antrenori Edi Iordănescu / Adrian Falub).

– Cea mai recentă confruntare a avut loc pe 3 octombrie 2016, 0-0 la Chiajna, aceasta fiind şi singura remiză albă înregistrată în duelurile directe.

La nivelul băncilor tehnice, Flavius Stoican şi Dan Alexa se vor confrunta pentru întâia oară din postura de antrenori. Aceştia au fost colegi la FC U Craiova în 2001/2002, dar şi la Dinamo în 2002/2003 şi 2003/2004.

Flavius Stoican vs Concordia Chiajna în Liga 1: 4 jocuri – două victorii Stoican – o remiză – o înfrângere.

 

Duminică, 19 februarie 2017, ora 17.30 – Stadion Municipal Drobeta Turnu Severin 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: lpf.ro