Connect with us

Evenimente

Parcul „Constantin Brancusi”, va fi modernizat

Primăria a elaborat un proiect care va beneficia de o finanţare europeană în valoare de două milioane de euro.

Published

on

                 Parcul Central „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu va intra într-un amplu proces de modernizare. Primăria a elaborat un proiect care va beneficia de o finanţare europeană în valoare de două milioane de euro. Fosta grădină publică a oraşului, înfiinţată în urmă cu peste o sută de ani şi care se întinde pe o suprafaţă de peste 10 hectare, adăposteşte în prezent unele din cele mai valoroase opere ale sculpturii moderne mondiale. Este vorba de Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului, realizate în perioada 1937 – 1938 de sculptorul Constantin Brâncuşi şi intrate în Patrimoniul European. Autorităţile locale şi centrale vor să introducă Ansamblul Calea Eroilor de la Târgu Jiu şi în Patrimoniul Mondial al UNESCO.

Proiectul de modernizare a parcului presupune punerea în valoare şi protejarea operelor brâncuşiene, crearea de noi zone decorative cu plante şi arbori, reamenajarea aleilor cu pavaj decorativ şi înfiinţarea unor alei pietonale şi pentru biciclete.Directorul de investiţii din cadrul Primăriei Târgu Jiu, Raul Chiriac, a precizat că documentaţia proiectului a fost reactualizată în vederea depunerii acestuia, astfel încât primăria să primească fonduri europene pentru realizarea lucrărilor.

ULTIMA ORĂ

Regional6 ore ago

Învățământ dual, la Vâlcea (AUDIO)

Peste 450 de elevi se pregătesc în prezent, la Rm.Vâlcea, în sistemul de învățământ dual. Tinerii beneficiază de mai multe...

technology computer room health technology computer room health
Regional6 ore ago

Digitalizare în două spitale din Vâlcea (AUDIO)

Două spitale din judeţul Vâlcea, printre care cel de Urgenţă, vor beneficia de o investiţie în digitalizare de aproximativ 2...

International6 ore ago

Premierul ucrainean: Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean, Denis Şmihal după discuţiile...

National6 ore ago

Guvernul a prelungit perioada de aplicare a tarifelor de primă maxime de asigurare RCA

Guvernul a aprobat azi şi prelungirea – cu trei luni – a perioadei de aplicare a tarifelor de primă maxime...

National6 ore ago

Guvernul a aprobat prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale (AUDIO)

Guvernul a aprobat astăzi prelungirea – până la 31 martie 2025 – a schemei de plafonare a preţurilor la energie...

National7 ore ago

Propunerile organizațiilor de mediu pentru revizuirea Planului Național Integrat Energie și Schimbări Climatice

Legea climei, adoptată la 24 iunie 2021, stabilește ca obiectiv obligatoriu, ca UE să devină neutră din punct de vedere...

Regional7 ore ago

Dolj: A fost finalizat proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului

Consiliul Județean Dolj anunță finalizarea proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului, un efort susținut...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON