DE ACTUALITATE

„Parsifal” la Ateneul Român

dirijor

 

Dirijorul Christian Badea va conduce integral în concert, în 14 şi 15 mai 2015, cel de-al treilea act al operei „Parsifal” de Richard Wagner. Manifestările vor fi susţinute de Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii, ansambluri care îi vor avea ca solişti pe Stefan Vinke – Parsifal, Eric Halfvarson – Gurnemanz, Levente Molnar – Amfortas şi actriţa Maia Morgenstern – Kundry. Despre această suită de solişti, dar şi despre cele două concerte găzduite de Ateneul Român, dirijorul Christian Badea a declarat:

Nu are rost să faci operă, mai ales anumite lucrări care sunt şi mai speciale, fără a avea vocile care trebuie. Şi din această cauză am apelat la prietenii mei, Ştefan, Eric şi Levente şi am contactat-o pe Maia sperând că n-o să fie prea surprinsă şi prea reticentă de a face parte dintr-o operă. Are numai două cuvinte şi acestea se pot declama, dar are o scenă de actorie foarte lungă.
Wagner însuşi a vorbit despre Parsifal ca „o piesă de festival pentru sfinţirea scenei”, iar criticii au numit acest act al treilea „o liturghie pentru toţi”. Împărtăşiţi aceste idei?

Absolut. Sunt cuvinte foarte potrivite pentru ceea ce înseamnă Parsifal. Este, în acelaşi timp, o operă foarte ciudată pentru că a făcut să curgă râuri şi râuri de cerneală, s-a vorbit, s-a scris enorm despre Parsifal… şi, în acelaşi timp, este foarte aluzivă. Deci, este o lucrare pe care nu poţi s-o descrii prea bine. Se poate vorbi despre subiect, se poate vorbi un pic de muzică, nu poţi s-o descrii pe ea bine în cuvinte… trebuie s-o simţi, trebuie s-o auzi. Şi cel mai important este că trebuie s-o auzi într-o atmosferă care este potrivită. Eu, la Ateneu, vreau să creez pe cât posibil atmosfera pe care am simţit-o când am fost la Bayreuth şi am văzut acest Parsifal în teatrul care a fost construit pentru Parsifal şi unde orchestra ieşea din nimic, acustica era superbă, sunetele se amestecau unul cu altul, era o atmosferă… un fel de reculegere colectivă, totul se întâmpla în întuneric. Aş vrea, pe cât posibil, să creez această atmosferă în Ateneu, ca publicul să înceapă să înţeleagă esenţa piesei. Dar să înţeleagă cu sufletul, nu din punct de vedere intelectual.
Prezentaţi Wagner în România. Vorbim de trei reprezentaţii în o sută de ani. De ce e nevoie în lumea muzicală românească – atât din partea muzicienilor, cât şi din partea publicului – ca acest tip de concert să nu mai fie un eveniment?

Este nevoie din cauză că muzica lui Wagner este foarte importantă, este frumoasă, poate nu e pe gustul tuturor, dar nimic nu e pe gustul tuturor, deci nu ai 100% unanimitate… cred că e timpul ca şi noi să facem anumite lucruri în mod normal, să devină normalitate. Dau un mic exemplu: am lucrat recent mai mult la Opera din Budapesta, unde se fac titluri ca Wagner, Strauss, Verdi, Mozart; e o normalitate, în sensul că nu ne limităm numai la Verdi, la Puccini, la anumite opere care sunt mai accesibile, ci facem tot repertoriul şi se găseşte public, chiar public destul de pătimaş cum sunt wagnerienii, pentru orice fel de stil de operă.

Invit publicul să vină. De ce? Pentru că este un eveniment care le dă posibilitatea să aibă această experienţă pe viu, să simtă sunetul – orchestra este de mărime wagneriană -, cu vocile potrivite, într-un cadru ca Ateneul care cred că se pretează foarte bine – în primul rând, acustica şi în al doilea rând, forma rotundă -, unde publicul se va simţi foarte mult înăuntrul operei. Nu va fi de la distanţă, va fi chiar învăluit de această muzică. Cred că va fi o experienţă de mare emoţie, chiar dacă la sfârşit nu vor fi capabili s-o descrie în amănunt.

 

 

 

 

 

 

sursa: Radio România Muzical

%d blogeri au apreciat: