Connect with us

Regional

Patru „căsuțe de lectură” la Novaci

Puteți dona cărți la Casa de Cultură din localitatea gorjeană.

Published

on

Voluntarii novăceni lucrează încă din vara acestui an la ”BIBLIOTECA STRADALĂ”, proiect în cadrul căruia în cursul săptamânii viitoare se finalizează activitatea de voluntariat ”CĂSUȚA DE LECTURĂ”. Voluntarii, care doresc să rămână în anonimat, au colectat cărți prin donații și au vopsit cele 4 căsuțe oferite de Primăria Orașului Novaci.

REGULAMENT DE UTILIZARE:

1.         Iei o carte, o citești și o pui la loc sau  aduci alta la schimb!

2.         Iei cartea dorită, aranjezi frumos cărtile rămase și închizi cu grijă ușa!

3.         Îngrijește cărțile împrumutate și ai grijă să le returnezi în perfectă stare!

4.         Îngrijește căsuța și, dacă observi că se degradează, contactează coordonatorul de proiect la telefonul scris în colțul din stânga.

5.         Dacă ai cărți si vrei să le donezi , adu-le la Casa de Cultură Novaci!

6.         Scrie pe cărțile donate un mesaj ”de suflet” pentru cititor!

În orașul Novaci sunt montate 4 căsuțe de lectură: una la  Centrul de Îngrijire a Persoanelor  Vârstnice de pe strada Ocolului; două la Spitalul Orăsenesc Novaci și una în autogara Novaci (stația de autobuze).

Genurile de carte primite prin donație sunt: literatură pentru copii, lucrări de literatură clasică(universală), cărți polițiste și de aventură, cărți cu caracter istoric, toate ușor de parcurs ca posibilitate de întelegere a mesajului transmis prin conținutul scris, cu scris format mai mare. Se acceptă si cărți de colorat pentru copiii din spital, jocuri logice, rebus, cu condiția să fie într-o stare acceptabilă.

Casa de Cultură din Novaci, Primăria și Consiliul Local Novaci vin cu acest proiect pentru dezvoltarea gustului pentru lectură, alimentarea și întreținerea îndeletnicirii de a citi pentru persoanele aflate în suferință (bolnavi internați la spitalul din localitate sau vârstnici de la Centrul de  Îngrijire a Persoanelor Vârstnice). Căsuța de lectură propune folosirea lecturii ca terapie, dar și ca modalitate de petrecere a timpului în care bolnavul, copil sau vârstnic, este internat. Novaciul beneficiază de o bibliotecă orășenească foarte bine dotată și întreținută, dar accesul pentru aceste categorii de oameni este practic imposibil din cauza incapacității multora de deplasare, a distanței și a programului tratamentelor.

Două căsuțe vor fi montate așadar la spital și vor fi dotate atât cu cărți pentru copii de toate vârstele, cât si cu cărți pentru adulți.

În statia de autobuz se va monta doar o căsuță, care va fi dotată cu cărți potrivite vârstelor cuprinse între 12 și 18 ani.  Cei care au inițiat acest proiect doresc să crească numărul cititorilor tineri, iar navetiștii să aibă o altă preocupare decât telefonul, în timpul petrecut pentru a aștepta un mijloc de transport. Dacă anumite exemplare nu vor mai fi returnate, considerăm că activitatea reprezintă totusi un câștig social, cartea fiind folosită.

Pentru copiii din spital care nu știu să citească, „Căsuța de lectură” are nevoie de cărți cu animale, plante, sau cu povești ilustrate. Dacă sunt persoane dornice să doneze cărți pentru „Căsuța de lectură”, cei de la Casa de Cultură din Novaci îi așteaptă!

ULTIMA ORĂ

Internationalo oră ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National2 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National2 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National2 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National2 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional2 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional3 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON