Pentru oameni muma, pentru albine ciuma

Foarte puţină lume cunoaşte originea acestui sortiment de miere special- „Mierea de mana”.

Când ai fost într-o pădure de brad, pin, molid, sau chiar într-o pădure de fag sau salcie, probabil ai observat că de multe ori pe trunchiul sau pe frunzele acestor arbori se scurg răşini sau anumite substanţe lipicioase dulci.

Aceste substanţe dulci sunt preluate de albine, mai ales în perioada de primavară şi toamnă, când florile sunt puţine sau oferă puţin nectar.

-A două sursă de miere de mană o reprezintă excreţiile dulci ale afidelor.

Seva plantelor conţine o cantitate mare de glucide şi mai puţine substanţe necesare pentru sinteza proteinelor.

Ca atare, afidele sunt silite să extragă  multă sevă pe care o prelucrează cu aparatul lor digestiv, iar surplusul de glucide îl excretă sub formă de picături dulci (mana).

Albinele preiau aceste picături dulci mai ales dacă sunt foarte abundente iar flora din jur nu acoperă necesarul lor de nectar.

Mierea de mană este foarte apreciată, mai ales că poate fi consumată şi de persoanele alergice la polen. Totuşi aceste persoane trebuie să se asigure că respectivul produs este 100% miere de mană şi nu un amestec.

Un al doilea motiv pentru care mierea de mană este foarte apreciată este faptul că poate fi considerată un cocktail de minerale.

Conţinutul de minerale al mierii de mană spre exemplu este de şase ori mai mare decât mierea de salcâm.

Din cauza trizaharidelor albinele nu digeră în totalitate mierea de mană, mai ales când procentul de trizaharide este ridicat, iar în perioada iernii intestinele lor se vor umple rapid cu reziduuri.

În cazul în care iarna nu are vreo „fereastră” în care albinele să îşi facă zborul de curăţire, albinele riscă să facă diaree, intoxicaţii grave iar moartea lor de cele mai multe ori este inevitabilă.

Sursa: carafacumiere.ro