Connect with us

Regional

Perchezitii la Primaria Craiova

Published

on

Procurorii DNA fac, la această oră, şase percheziţii în Craiova, la Primărie, la sediile mai multor firme şi la locuinţele unor persoane.

Potrivit unui comunicat al DNA, dosarul vizează suspiciuni de corupţie şi infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, ce ar fi fost comise în perioada 2013 – 2014. Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că faptele de corupţie ar fi în derularea proiectului privind complexul de agrement acvatic din Parcul Tineretului.

Aceleaşi surse au precizat că în anchetă nu este implicat şi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, ci funcţionari publici din cadrul instituţiei. Complexul se va întinde pe 50.000 de metri pătraţi şi va include o zonă acoperită şi una neacoperită, cu jocuri de apă, tobogane, piscine, terenuri de sport. Proiectul, realizat cu finanţare europeană, are o valoare de aproximativ 20 de milioane de euro. Lucrările, care sunt în desfăşurare, sunt executate de o asociere de trei firme.

ULTIMA ORĂ

International7 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National8 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National8 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National8 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National8 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional8 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional8 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON