Connect with us

Evenimente

Personalitatea zilei: Charlize Theron!

Prima femeie sud-africană care a castigat Oscar-ul pentru cea mai bună actriță s-a nascut la 7 august 1975.

Published

on

Theron s-a născut la Benoni în Africa de Sud, la 7 august 1975, fiind prima femeie sud-africană care a castigat Oscar-ul pentru cea mai bună actriță. „Theron” este un nume franțuzesc pronunțat în afrikaans „Tronn”, deși ea a declarat că preferă să i se spună „Thrown”.

La vârsta de șaisprezece ani, după ce a câștigat un concurs local, Theron se duce la Milano în Italia pentru un contract de un an ca model. Contractul ei s-a încheiat în timp ce se afla la New York City și ea s-a hotărât să rămână acolo, pentru a merge la școala de balet Joffrey. Aici s-a antrenat pentru a deveni balerină. O accidentare la genunchi suferită la 18 ani a pus capăt carierei de balerină.

charlize-theron-sean-penn-zoomFiindu-i imposibil să mai danseze, ea și-a cumpărat un bilet pentru Los Angeles. După opt luni, a obținut primul său rol, unul în care nu a spus nimic, într-un film pentru video Children of the Corn III. Acestei prime apariții de la Hollywood, i-au urmat filme cu audiențe mai extinse. Cariera sa a luat o amploare deosebită spre sfârșitul anilor 90 prin intermediul filmelor cu succes de încasări The Devil’s Advocate, The Cider House Rules și Mighty Joe Young.

După alte apariții în filme mai puțin notabile, Theron a jucat rolul criminalei în serie Aileen Wuornos în filmul Monster (2003). Rolul a fost foarte bine primit de criticii de film (criticul Roger Ebert a declarat că este „una dintre cele mai bune interpretări din istoria cinematografiei”), Theron primind astfel un Oscar pentru cea mai bună actriță în cadrul celei de-a 76 gale în februarie 2004, pe lângă un premiu SAG Award, un premiu Golden Globe și premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Ea devine astfel prima femeie sud-africană care câștigă Oscar-ul pentru cea mai bună actriță.

După semnarea unui contract cu John Galliano în 2004, Theron a înlocuit-o pe modelul estonian Tiiu Kuik în reclamele J’ADORE de Christian Dior, dvenind purtătorul curent de cuvânt pentru parfumurile Dior.

În 30 septembrie 2005, ea si-a primit steaua sa de bronz pe celebrul Walk of Fame din Hollywood.

 

Sursa: ro.wikipedia.org