Connect with us

International

Peste 337 de mii de persoane din întreaga lume s-au infectat până acum cu noul coronavirus

Published

on

Peste 337 de mii de persoane din întreaga lume s-au infectat până acum cu noul coronavirus iar mai mult de 14 500 şi-au pierdut viaţa, potrivit celui mai recent bilanţ prezentat de Reuters. Restricţiile impuse de autorităţi în încercarea de a încetini răspândirea virusului devin tot mai stricte şi sunt aplicate într-un număr din ce în ce mai mare de ţări. Noua Zeelandă trece de astăzi la cel mai înalt nivel de alertă medicală şi închide şcoli, birouri şi serviciile ne-esenţiale, în timp ce Australia a început să suspende, tot de astăzi, activitatea puburilor, cluburilor, sălilor de sport şi centrelor religioase. În Arabia Saudită intră în vigoare interdicţii de deplasare pe timpul nopţii, iar în Irak a fost prelungită interdicţia de a intra şi ieşi din Baghdad. Cea mai gravă situaţie din Golf este în Iran, unde 129 de persoane au murit în ultimele 24 de ore, ceea ce a adus bilanţul total la 1685 de morţi şi aproape 22 de mii de infectări. Situaţia este ceva mai bună în China, unde numărul s-au înregistrat doar cazuri provenite din afara ţării şi Coreea de Sud, unde autorităţile anunţă cel mai mic număr de cazuri noi din ultimele săptămâni.