Connect with us

International

Peste 3,5 milioane de persoane au fost infectate cu noul coronavirus

Published

on

Peste 3,5 milioane de persoane din întreaga lume au fost infectate cu noul coronavirus și mai mult de 247 de mii au fost ucise de Covid-19, potrivit Universității americane de medicină Johns Hopkins. Statele Unite au înregistrat încă 1450 de morți în ultimele 24 de ore și rămân cea mai afectată țară, cu aproape o treime din numărul total de infectări din lume și peste 67600 de decese. În Europa, două țări – Italia și Marea Britanie – se apropie de 29 de mii de morți, Spania a depășit pragul de 25 de mii de decese iar Franța se apropie de acesta. Spania și Italia au depășit 200 de mii de infectări fiecare, în timp ce Italia, Franța și Germania au trecut de 150 de mii. Până acum numărul global de cazuri pare similar cu cel al gripei sezoniere, care în fiecare an afectează sever între 3 și 5 milioane de persoane, dar experți citați de Reuters atrag atenția că, probabil, rata reală de infectare este mult mai mare. Chiar și așa, însă, actuala pandemie este departe de cea a Gripei spaniole, care a debutat în 1918 și a infectat 500 de milioane de persoane.

ULTIMA ORĂ

fire wallpaper fire wallpaper
Sport32 de minute ago

Flacăra olimpică a fost aprinsă

Flacăra olimpică a fost aprinsă astăzi la vechiul sit Olympia, în Grecia, cu 101  de zile înaintea ceremoniei de deschidere...

river between trees river between trees
Regional35 de minute ago

Hidrologii au emis coduri galbene

Vor intra în vigoare diseară, la ora 21:00, și vor expira mâine seară. Sunt vizate bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Someșul...

National2 ore ago

Se apropie vacanța de primăvară

Vacanța de primăvară pentru preșcolari, elevi și profesori va începe sâmbătă, 27 aprilie, și va dura 11 zile, până marți,...

Info Trafic2 ore ago

Județul Vâlcea: Restricții de trafic pentru efectuarea de lucrări

Centrul Infortrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, în intervalul orar 08.00 – 18.00, pe DN 7, pe...

Regional2 ore ago

A doua zi a simulării judeţene a Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului, în Dolj

Marți, 16 aprilie 2024, s-a desfășurat proba scrisă la matematică în cadrul simulării județene a Evaluării Naționale pentru elevii de...

Regional2 ore ago

Universitatea din Craiova marchează 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Universitatea din Craiova (UCV) sărbătorește aniversarea a zece ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză. Pentru a...

person giving fruit to another person giving fruit to another
National2 ore ago

Ionel Păun: Producătorii agricoli români se confruntă cu dificultăți în desfacerea recoltei (INTERVIU)

Producătorii agricoli din România ridică problema dificultăților întâmpinate în procesul de desfacere a recoltei, subliniind că nu își pot vinde...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON