Connect with us

National

Peste 80% din pestele consumat de romani este important

Un român consuma între 4 şi 4,5 kilograme de peşte pe an, adică de cinci ori mai puţin decât media din ţările Uniunii Europene.

Published

on

                  Ministerul Agriculturii va selecta 11 organizaţii din mediul economic, social şi al societăţii civile pentru includerea în Comitetul de Monitorizare a Programul Operaţional de Pescuit şi Afaceri Maritime 2014 – 2020. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 22 ianuarie. Comitetul de Monitorizare va avea un rol decizional strategic în procesul de aplicare a programului, precizează anunţul publicat de Direcţia Generală Pescuit. România dispune de fonduri europene în valoare de circa 170 de milioane de euro, cu o sută de milioane mai puţin ca în exerciţiul financiar 2007-2013. Programul vizează creşterea consumului de peşte în general şi al celui indigen, în special. Date oficiale arată că peste 80% din peştele consumat de români este importat, iar consumul este între 4 şi 4,5 kilograme de peşte pe an, adică de cinci ori mai puţin decât media din ţările Uniunii Europene.