Connect with us

Regional

„Plantam fapte bune in Romania”

Inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat ajunge și la Râmnicu Vâlcea.

Published

on

Sub sloganul „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”, „Plantăm fapte bune în România” inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat va planta 1.000.000 de puieţi întro singură zi.

În date de 14 noiembrie (sâmbătă) 2015, voluntarii vor planta şi în Municipiul Râmnicu Vâlcea (Feteni) – pe un două parcele care împreună masoară 11 hectare. În ultimii ani, zona a fost afectată de alunecări de teren, de aceea Primăria Râmnicu Vâlcea, partenerul instituţional al „Plantăm fapte bune în România” , a decis schimbarea destinaţiei terenului, astfel încât acesta să intre in circuitul silvic.

„Alături de ONG-uri şi autorităţi locale: „Asociaţia Zâmbete Colorate” , „Promovăm prin Educaţie” , „Clubul Buila Vanturarita” şi Primăria Râmnicu Vâlcea, vom strânge cât mai mulţi voluntari pentru acţiunea din 14 noiembrie. Ne dorim să avem alături şi companiile locale care să ne sprijine cu angajaţii lor, cu unelte sau cu fonduri, astfel încât Vâlcea să fie printre judeţele fruntaşe pe harta împăduririlor naţionale”, a declarat Georgiana Tatulescu, coordonator judeţean Vâlcea.

Acţiunea din 14 noiembrie este inițiată de Asociația EcoAssist din București, alături de 5 organizații non-guvernamentale de protecția mediului din România și are drept Partener Instituțional Principal Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor care prin intermediul R.N.P., iar ROMSILVA va furniza gratuit puieții necesari și asistență de specialitate pe toate plantațiile pe care voluntarii se vor implica.

Inițiativa se află încă din anul 2013 sub asupiciile Înaltului Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, fapt care atestă dedicarea și calitatea muncii tuturor membrilor și partenerilor implicați în inițiativă.

„Plantăm fapte bune în România” primește colegi, colaboratori şi parteneri la adresa: voluntar@plantamfaptebune.ro

De asemenea, la nivel local, pentru detalii despre organizare şi încrieri puteţi contacta coodonarul judeţean Vâlcea, Georgiana Tatulescu la adresa georgiana.tatulescu@plantamfaptebune.ro

Împreună „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”

ULTIMA ORĂ

fire wallpaper fire wallpaper
Sport10 ore ago

Flacăra olimpică a fost aprinsă

Flacăra olimpică a fost aprinsă astăzi la vechiul sit Olympia, în Grecia, cu 101  de zile înaintea ceremoniei de deschidere...

river between trees river between trees
Regional10 ore ago

Hidrologii au emis coduri galbene

Vor intra în vigoare diseară, la ora 21:00, și vor expira mâine seară. Sunt vizate bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Someșul...

National11 ore ago

Se apropie vacanța de primăvară

Vacanța de primăvară pentru preșcolari, elevi și profesori va începe sâmbătă, 27 aprilie, și va dura 11 zile, până marți,...

Info Trafic11 ore ago

Județul Vâlcea: Restricții de trafic pentru efectuarea de lucrări

Centrul Infortrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, în intervalul orar 08.00 – 18.00, pe DN 7, pe...

Regional11 ore ago

A doua zi a simulării judeţene a Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului, în Dolj

Marți, 16 aprilie 2024, s-a desfășurat proba scrisă la matematică în cadrul simulării județene a Evaluării Naționale pentru elevii de...

Regional11 ore ago

Universitatea din Craiova marchează 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Universitatea din Craiova (UCV) sărbătorește aniversarea a zece ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză. Pentru a...

person giving fruit to another person giving fruit to another
National11 ore ago

Ionel Păun: Producătorii agricoli români se confruntă cu dificultăți în desfacerea recoltei (INTERVIU)

Producătorii agricoli din România ridică problema dificultăților întâmpinate în procesul de desfacere a recoltei, subliniind că nu își pot vinde...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON