Connect with us

Fapt divers

Pompier din Râmnic, medaliat cu argint la Campionatul Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor

Published

on

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a câştigat titlul de vicecampion mondial la săritura în înălţime în cadrul Campionatului Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor ce s-a desfăşurat anul acesta în perioada 8 -18 august la Chengdu, în China.

Plutonierul major Alexandru Oprea a participat pentru prima dată la această competiţie a poliţiştilor şi pompierilor din întreaga lume, pe lângă medalia de argint, el obţinând pentru lotul României şi două locuri 4 la probele săritura în lungime şi 100 de metri garduri. 

În acest an, România a fost reprezentată la această competiţie de 18 pompieri, poliţişti şi jandarmi, selectaţi dintre cei mai buni sportivi ai Ministerului Afacerilor Interne. Lotul român s-a întors în ţară cu 5 medalii de aur, 8 de argint şi 6 de bronz, făcându-se remarcaţi printre cei peste 10.000 de sportivi din 79 de ţări care au fost prezenţi în China anul acesta. 

Alexandru Oprea nu este legitimat la niciun club sportiv şi s-a pregătit pentru acest concurs, ca şi pentru celelalte concursuri din ţară la care a participat până acum, numai în timpul liber. Are 31 de ani şi este pompier în cadrul Detaşamentului din Râmnicu Vâlcea din 2007.

ULTIMA ORĂ

Regional14 ore ago

„FĂRĂ BARIERE – TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”, la Craiova

În această după amiază, Casa Studenților din Craiova a fost gazda evenimentului „FĂRĂ BARIERE – Tot adevărul despre droguri”. Manifestarea...

Regional14 ore ago

Universitatea Craiova – CFR Cluj: Meci de top în Superliga României

Universitatea Craiova se pregătește pentru un meci crucial în lupta pentru titlu în Superliga României, întâlnind joi, 25 aprilie, pe...

Sport14 ore ago

FCU Craiova remizează 0-0 cu FC Voluntari: Trică explică de ce echipa nu a obținut victoria

FCU Craiova a remizat, scor 0-0, în compania echipei FC Voluntari, într-o partidă susținută ieri pe stadionul „Anghel Iordănescu“. A fost...

Regional15 ore ago

Spectacol extraordinar și concurs cu peste 600 de tineri gorjeni în 25 de ansambluri

În perioada 26-27 aprilie, Târgu Jiu găzduiește cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Jocului și Portului Gorjenesc pentru Tineret ,,Liviu...

technology computer display business technology computer display business
Regional15 ore ago

Instituirea zilei de 11 aprilie ca ”Ziua educației financiare”

           În data de 25 aprilie 2024, la sediul I.S.J. Dolj, ora 11:00, Inspectoratul Școlar Județean Dolj va premia unitățile...

Regional15 ore ago

Arta și creația înfloritoare la Târgul de Paște din Dolj: Expoziții și ateliere de pictură

Centrul Creației Populare Dolj prezintă expoziții, ateliere, paradă de modă la Târgul de Paște și la Galeriile „Cromatic“. Vor fi pânze cu...

Regional15 ore ago

Tragedie pe DN 6: Accident rutier în Răcarii de Sus, o persoană decedată și una rănită

După-amiaza zilei de miercuri, 24 aprilie, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost alertat cu privire la un accident grav...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON