Connect with us

National

Posibil conflict juridic de natură constituţională, la CCR

Published

on

Curtea Constituţională va dezbate, pe 18 septembrie, sesizarea premierului Viorica Dăncilă cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Preşedinţie, generat de blocarea propunerilor de numire a miniştrilor interimari.

Cele două instituţii au depus, până ieri, punctele de vedere. Premierul spune că sesizarea ar trebui văzută şi ca un mijloc „de a avea nişte reguli pe viitor”.

Reporterul nostru Diana Surdu aminteşte că şefa Executivului a transmis, la Cotroceni, nominalizarea ca miniştri interimari a lui Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneş la Mediu şi Ştefan Radu Oprea pentru relaţia cu Parlamentul, după ieşirea ALDE de la guvernare, iar preşedintele Klaus Iohannis a refuzat numirea acestora, solicitând Guvernului să se prezinte în Parlament cu noua structură a Executivului.