Povestea săracului care avea două fete

Odată, demult, trăia un om sărac. El s-a înmulţit, astfel că, din arborele lui ginecologic, au apărut mai multe frunzuliţe până în ziua de azi. Noi ne vom referi la primele. Omul ăsta sărac avea două fete mari. Una avea un metru nouăzeci şi ailaltă doi metri şi zece. Într-o zi, cum venea el spre casă abătut (la o uşă, dar asta-i altă poveste), se întâlni cu un organ de control care-l întrebă cu inteligenţa şi eleganţa recunoscută: „Dă unde vii, bă, hăla?”. Omul răspunse (răstit în gând): „Să trăiţi! De-aici, din pădure, de la adunat de vreascuri…”. „Aha!”, rosti metaforic organul de control. „Dacă nu vrei să-ţi mănânc zilele, să-mi dăruieşti prima fiinţă care ţi-o ieşi în cale când ajungi acasă!”. Omul zise că da şi plecă întristat. Când deschise poarta gospodăriei, îi ieşi în cale un porc de o sută zece kile. Sărmanul îl sui în căruţă şi fugi cu el la organul de control! A doua zi, ăla iar îl aştepta în pădure. Şi povestea se repetă: omului îi mai ieşiră în cale, într-o zi vreo zece păsări, în altă zi doi iezi, miercuri şase iepuri, joi patruzeci de litri de vin, vineri – trei cartuşe de ţigări şi-o pungă de cafea şi sâmbătă…vai! sâmbătă îi ieşi în cale chiar fata lui a mică, adică aia mai scundă faţă de ailaltă, la care omul nostru ţinea atât de mult, încât nu ştia pe care s-o mărite prima! Bietul om o urcă şi pe-asta în căruţă şi i-o duse organului de control, drept soţie. Fata cea mică plânse, plânse şi iar plânse vreo trei minute şi pe urmă puse stăpânire pe casă. Şi-i zise organului de control (de-acum soţul ei cu înscrisuri doveditoare): „Dacă nu vrei să-ţi mănânc zilele…”. Şi-uite aşa, omul nostru cel sărac are azi maşină străină, vilă cu piscină, câteva hectare de pădure şi e acţionar la mai multe societăţi. Nici porci nu mai creşte. Organul de control îi aduce el. De la alţi oameni săraci.