Poveştile clipei: „Steaua pe care o văd numai cei ce colindă nemărginirile”

Învăluiți în tăcerile albastre ale Ajunului, să aprindem ghirlande de stele pe conturul tăcut al iluziilor risipite, să luminăm cu sfeşnicele candorii uliţa pe care veşniciile desculţe îşi contemplă copilăria și să coborâm degrabă ciutura speranţei în adâncurile iubirii fără de sfârșit! Să punem la adăpost suflarea caldă a bucuriilor inevitabile şi să deschidem ferestrele către răsăriturile tremurânde ale credinţelor sculptate-n cerurile grele în faţa cărora îşi coboară fruntea şi profeţiile întunericului, şi ecourile promisiunilor deşarte! Abia apoi vom desface cutiile în care ne-am ascuns unii de alţii gândurile de mătase şi amintirile de catifea, şi vom împodobi cu ele brazii sub care îşi face cuib alinarea, și pe care își aşază heruvimii şoaptele albe, şi prin care viitorul îşi anunţă irevocabil renaşterea. Deschideţi larg ochii în bezna raţiunii, ascultaţi corul căinţelor nerostite şi pășiți către steaua pe care o văd numai cei ce colindă duios nemărginirile, ce-şi vindecă de neliniști trecutul şi-şi dezleagă sorocul de blestemul uitării!

Text: Davian Vlad

Foto: Dan Păsărin