Connect with us

Regional

Primăria Craiova a scos la licitaţie restaurarea statuii lui Ion Jalea

Published

on

Statuia cu cai”, cum mai este cunoscut monumentul impozant, aflat la intrarea în Parcul Romanescu, va fi reabilitat de municipalitate. La sfârşitul săptămânii trecute, autorităţile locale au scos la licitaţie restaurarea acestei statui, estimând toate costurile la suma de 680.000 de lei – proiectare şi execuţie.

„Statuia cu cai” aparţine sculptorului Ion Jalea şi are o poveste interesantă. La prima vedere, monumentul intrigă prin disproporţia care există între statuia în sine şi soclul pe care este aşezată. Din cauza faptului că postamentul este mai mare, monumentul dă impresia că a fost izolat în înălţime, iar cei care ar dori să îi admire detaliile nu au nici o şansă să facă acest lucru. De la croială atipică pleacă şi povestea sa. Sculptorul Ion Jalea a gândit statuia pentru a decora cu totul şi cu totul alt loc. Caii au fost imaginaţi pentru a înfrumuseţa hipodromul din Parcul Romanescu. Odată finalizată, statuia chiar a fost aşezată pe locul respectiv. Prin anii 60, se găsea, aşadar, la tribuna principală a hipodromului, fiind înălţată pe un soclu despre care se spune că nu ridica cu mult statuia de la pământ. Putea fi admirată la toate cursele de cai, care erau pe atunci un mod frecvent de relaxare pentru craioveni.

De ce au respins consilierii statuia ”Pegas”

Monumentul a ajuns la intrarea în parc dintr-o pură întâmplare. Şi totul a plecat de la soclu. Cubul din beton pe care se află acum statuia fost executat şi ridicat pentru un alt monument: un cal imens, care purta aripi şi care a fost realizat într-un mod futurist, numai din materiale reciclabile, de către artistul craiovean Norian Paicu. Tânărul sculptor donase monumentul oraşului, iar ideea municipalităţii a fost să îl aşeze la intrarea în parc. Toate bune şi frumoase până când proiectul a intrat la vot, în consiliu. Văzând titulatura noii statui, care se intitula Pegas, aleşii craioveni nu au fost de acord cu acest amplasament şi au votat împotrivă. Motivaţia lor a fost una bizară, iar experţii în domeniu care s-au aflat în sală, la momentul respectiv, criticul de artă Cătălin Davidescu fiind unul dintre aceştia, spun că nu ar fi dorit să fie martori la o astfel de decizie. Concret, statuia Pegas a fost respinsă la vot pe motiv că facea reclamă mascată la modelul de biciclete cu acelaşi nume. Între timp, autorităţile comandaseră soclul, banii fuseseră daţi, prin urmare era nevoie de o statuie. 

Un soclu de convenienţă

Şi aşa, dintr-o interpretare cu totul bizară, statuia cu cai de la hipodrom a fost mutată de pe vechiul ei soclu şi aşezată pe cel nou, la intrarea în parc. Artiştii au încercat să sugereze autorităţilor că nu este o idee tocmai bună, că soclu este unul nepotrivit de mare, dar lucrurile au rămas aşa. Între timp, soclul a devenit şi mai inestetic. Plăcuţele ceramice cu care fusese îmbrăcat au început să se desprindă, una câte una. Nu le-a mai repus nimeni la loc, iar, la un moment dat, monumentul căpătase aspectul unui loc părăsit de-a dreptul. Odată cu modernizarea parcului, a intrat în atenţie şi această intrare care este străjuită de statuia cu doi cai şi îndrumătorul lor. Municipalitatea a anunţat, încă de anul trecut, că statuia nu a fost uitată şi că va fi reabilitată şi integrată, mai mult, într-un mini-părculeţ.

Statuia va fi restaurată, cu tot cu postament

La sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţii Primăriei Craiova au scos la licitaţie restaurarea statuii. În lucrările enumerate a se face din suma destinată – 680.000 de lei – este inclusă şi refacerea soclului buclucaş. ”Remodelarea soclului statuii lui Ion Jalea şi repoziţionarea acesteia”, solicită autorităţile în documentaţia licitaţiei. De asemenea, municipalitatea doreşte „restaurarea/conservarea statuii lui Ion Jalea”, monumentul fiind  invadat acum de vegetaţie de piatră. Totodată, autorităţile au prins la licitaţie şi reabilitatea zonei de la intrarea în parc, prin amenajarea unei zone de recreere, cu băncuţe şi verdeaţă.

Garanţie de minim 3 ani pentru lucrare

Lucrările de execuţie sunt licitate la pachet cu serviciile de proiectare şi asistenţa tehnică şi sunt estimate la suma de 680.000 de lei, bani care vor fi alocaţi de la bugetul local. Criteriile de adjudecare sunt două, iar unul se referă la preţ. 90% din ofertă o reprezintă, aşadar, preţul care trebuie să fie cât mai mic. Al doilea criteriu o reprezintă garanţia pe care constructorul o oferă pentru lucrare. Potrivit datelor postate de municipalitate pe SEAP, garanţia oferită trebuie să fie cuprinsă între 3 şi 5 ani, dar cu precizarea că ofertantul care va veni cu o garanţie mai mare de 5 ani nu va fi punctat suplimentar. Termenul limită de depunere a ofertelor este data de 6 martie. 

sursa: cvlpress.ro

ULTIMA ORĂ

Sport10 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National10 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional10 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional11 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional11 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional11 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional12 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON