Connect with us

Regional

Primăria Municipiului Craiova va organiza, anual, Gala Ilie Balaci

Published

on

În memoria marelui fotbalist Ilie Balaci și în semn de respect față de tot ceea ce a însemnat legendarul sportiv pentru fotbal și comunitate, Primăria Municipiului Craiova va organiza în fiecare an o Gală care îi va purta numele, în cadrul căreia vor fi premiați cei mai buni juniori de fotbal, iar o stradă importantă din Municipiul Craiova va fi redenumită cu numele legendarului jucător. „Ilie Balaci a fost un adevărat ambasador al Craiovei, iar Primăria Craiova îi va cinsti memoria astfel încât marele jucător să rămână pentru totdeauna aproape de sufletele noastre”. Executivul Primăriei va propune Consiliului Local, în perioada imediat următoare, instituirea unei gale anuale pentru premierea celor mai buni juniori de fotbal, așa cum și-a dorit, de-altfel, și marele jucător. Prima ediție a acestei gale va fi la sfârșitul acestui an și îi va purta numele. De asemenea, la o viitoare ședință a Consiliului Local, vom propune ca o stradă importantă din Municipiul Craiova să primească numele Ilie Balaci”, precizează Mihail Genoiu, Primarul Municipiului Craiova.

Ilie Balaci a devenit, în 2002, Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova.

Marele fotbalist va fi înmormântat marți, 23 octombrie 2018, cu onoruri militare asigurate de Garnizoana Craiova din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est, conform programului transmis de Primăria Craiova.