Connect with us

Rubrici

Primul ministru, Sorin Grindeanu, a vizitat uzina Ford din Craiova

Primul ministru al României, Sorin Grindeanu a făcut vineri, 7 aprilie, o vizită la uzina Ford din Craiova, aceasta fiind prima vizită a oficialului român la centrul de producţie al companiei, din România.

Published

on

Primul ministru al României, Sorin Grindeanu, a făcut vineri, 7 aprilie, o vizită la uzina Ford din Craiova, aceasta fiind prima vizită a oficialului român la centrul de producţie al companiei, din România.  Sorin Grindeanu a avut întrevederi cu Steven Armstrong, vice președinte și Director Operațional Ford Europa, Andrew  McCall, vicepreședinte Relații Guvernamentale Ford Europa și cu John Oldham, președinte Ford Romania.   Vizita vine în contextul în care compania americană pregăteşte intrarea în producţie a unui nou produs, micul SUV EcoSport.

Steven Armstrong a declarat:

Conform oficialilor Ford, investiţia necesară adaptării producţiei se ridică la circa 200 de milioane de euro. De asemenea, compania tocmai a anunţat demararea recrutărilor pentru 976 de noi posturi de lucru, numărul total al angajaţilor urcând astfel la 3.650 de persoane.

Sorin Grindeanu: