Connect with us

Regional

Produsul Telemea de Sibiu, protejat național

Produsul „Telemea de Sibiu” a primit protecția națională a sistemelor din domeniul calității.

Published

on

Începând cu data de 7 iunie 2018 produsul „Telemea de Sibiu” a primit protecția națională a sistemelor din domeniul calității conform legislației europene și naționale, informează Ministerul Agriculturii.

Dreptul de utilizare a logo-ului național cât și dreptul de a comercializa produse din clasa 1.3 Brânzeturi cu denumirea Telemea de Sibiu revine exclusiv producătorilor sau procesatorilor din arealul geografic, respectiv teritoriul administrativ al județului Sibiu care respectă prevederile din caietul de sarcini și sunt supuși controlului și certificării unui Organism de Inspecție și Certificare recunoscut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Denumirea înregistrată este protejată împotriva oricărei alte practici care ar putea induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului.

Pentru cei interesați, mai multe informații referitoare la produsul „Telemea de Sibiu” se pot obține accesând site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la următorul link http://www.madr.ro/docs/ind-alimentara/2018/telemea-de-sibiu/caiet-sarcini-telemea-de-sibiu-2018.pdf .

România are patru produse înregistrate pe sisteme de calitate europene, din care trei Indicații Geografice Protejate (I.G.P.): „Magiun de prune Topoloveni”, „Salam de Sibiu”, „Novac afumat din Ţara Bârsei” și produsul „Telemea de Ibănești” înregistrat pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată (D.O.P.).

Prin aceasta se completează lista produselor depuse pentru dobândirea protecției europene pentru sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată, astfel că România are în prezent alături de cele deja înregistrate, încă patru produse în stadiul de evaluare: „Cârnați de Pleșcoi”, „Caşcaval de Săveni”, „Scrumbie de Dunăre afumată” și „Telemea de Sibiu”.