DE ACTUALITATE

PROFIZ 2019. Ediţia a IX-a


Departamentul de Fizică al Facultății de Științe din cadrul Universității din Craiova a lansat ediția a IX-a a concursului online PROFIZ adresat elevilor din clasele IX – XII.

Concursul va consta din:

– 3 teste online postate pe site-ul http://www.competentedigitale.ro/profiz/

– un test final la care vor fi invitați primii clasaţi în ordinea punctajelor după cele trei etape online.

Fiecare test (online sau final) va consta din 10 întrebări / probleme tip grilă care se vor adresa tuturor participanților, indiferent de clasă. Rezolvarea acestora va presupune cunoștințe fundamentale din materia de liceu, precum și de cultură generală din domeniul fizicii. Înscrierea elevilor se face de către profesorul acestora în perioada 25 februarie – 10 martie 2019, iar alocarea ID-urilor şi parolelor pentru participanţi se va face în perioada 11 martie – 17 martie 2019.

Cele trei teste online vor fi accesate astfel:

– Testul nr. 1 va fi accesat în perioada 21 martie – 24 martie 2019.

– Testul nr. 2 va fi accesat în perioada 04 aprilie – 07 aprilie 2019.

– Testul nr. 3 va fi accesat în perioada 18 aprilie – 21 aprilie 2019.

– Testul final, se va desfășura la sediul Departamentului de Fizică în data de 18 mai 2018.  La testul final vor fi invitaţi primii 20-30 de elevi clasaţi după cele 3 etape online, indiferent de clasa din care provin.

Înscrierea la concursul PROFIZ se va realiza numai prin intermediul profesorilor. Aceştia vor completa într-un tabel de tipul celui alăturat datele elevilor care doresc sa participe la concurs şi îl vor trimite la adresa concurs.profiz@ucv.ro, până pe 10 martie 2019, ora 12:00. Tabelul va fi returnat către profesor de către organizatorii concursului, până pe 17 martie 2019, având precizate pentru fiecare participant un ID şi o parolă cu care aceştia pot accesa site-ul concursului în vederea rezolvării testelor.

Elevii vor putea accesa testele numai în perioadele menționate mai sus. Pentru fiecare test, elevii au la dispoziţie o oră din momentul accesării până la finalizarea rezolvării (apăsarea butonului de finalizare). După acest interval, testul nu va mai fi accesibil. Instrucțiuni suplimentare sunt postate pe site-ul concursului,  http://www.competentedigitale.ro/profiz/

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Fără barbă sau tatuaje

Închide