Connect with us

National

Protest al lucratorilor din penitenciare

Membrii Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare isi vor striga nemultumirile in fata Ministerului Justiei.

Published

on

                 Membrii Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare au anunțat că vor protesta, astăzi, în faţa Ministerului Justiţiei, timp de două ore, nemulţumiţi că nu le-a fost plătită muncă pentru zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi a celorlalte zile în care, conform legii, nu se lucrează. De asemenea, aceştia sunt nemulţumiţi şi de condiţiile de lucru, precum şi de menţinerea posturilor blocate în sistem. În prezent, în penitenciarele din România sunt 30 de mii de deţinuţi, iar numărul angajaţilor din sistem este de 12 mii.

ULTIMA ORĂ

International12 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National13 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National13 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National13 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National13 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional14 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional14 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON