Connect with us

Regional

Protestul cabanierilor

250 de administratori de pensiuni şi cabane din Rânca vor protesta mâine

Published

on

Aproximativ 250 de administratori de pensiuni şi cabane din Rânca vor protesta mâine, 4 aprilie, în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Cabanierii care fac parte din Asociația „Corneșul Mare – Rânca“ se vor reuni în centrul municipiului pentru a manifesta împotriva lipsei de iniţiativă a autorităţilor locale şi judeţene în ceea ce priveşte dezvoltarea zonei montane respective. 250 de persoane și-au anunțat prezența la mitingul ce va avea loc între orele 12.00 şi 14.00. Primăria Târgu Jiu a autorizat protestul acestora, cabanierii dorind să înainteze o listă cu revendicări atât președintelui Consiliului Județean Gorj, Ciprian Florescu, cât și prefectului județului Gorj, Gheorghe Paraschivu. Autorităţile sunt invitate să spună ce au de gând cu zona montană Rânca şi dacă au vreun plan pentru punerea în valoare a infrastructurii care a fost realizată cu fonduri europene.