DE ACTUALITATE

Reactii internationale la votul din Camera Deputatilor

           La votul din Camera Deputaţilor au reacţionat în lanţ ambasadele Statelor Unite, Marii Britanii şi Olandei. Primul comunicat de presă a venit de la diplomaţii americani care au apreciat că acuzaţiile de încălcare a legii de către demnitari trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe.

Ulterior, reprezentantul Marii Britanii la Bucureşti a subliniat necesitatea ca instituţiile judiciare să poată acţiona cu imparţialitate şi în spiritul unei independenţe depline.

Iar Olanda a apreciat că evoluţiile recente din Parlament pun în lumină probleme legate de atitudinile faţă de justiţie şi corupţie în România. Ulterior premierul Ponta s-a întâlnit cu reprezentanţii diplomatici ai Uniunii Europene, Canadei şi Statelor Unite pentru a le prezenta punctul său de vedere, care a şi fost transmis guvernelor din aceste ţări. La discuţie au participat şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului. O întalnire cu mai mulţi ambasadori acreditaţi la Bucureşti au avut şi reprezentanţii PNL. Tema a fost însă moţiunea de cenzură privind votul din diaspora.

%d blogeri au apreciat: