Connect with us

International

Reforma inițiativei cetățenești și a finanțării partidelor politice

Propunerile de revizuire a Regulamentului privind inițiativa cetățenească europeană și a celui privind partidele și fundațiile politice europene au fost adoptate vineri, 15 septembrie, de Comisia Europeană.

Published

on

Propunerile de revizuire a Regulamentului privind inițiativa cetățenească europeană și a celui privind partidele și fundațiile politice europene au fost adoptate vineri, 15 septembrie, de Comisia Europeană, având ca obiectiv sporirea legitimității democratice în UE prin consolidarea participării cetățenilor la procesul de decizie european.

Prim-vicepreședintele Frans Timmermans a declarat: „Prin aceste propuneri, le oferim europenilor pârghiile de acțiune prin care pot participa la procesul democratic. Dorim ca inițiativa cetățenească europeană să fie mai accesibilă pentru toți cetățenii europeni, iar prin reducerea vârstei-limită de la care un cetățean european poate susține o inițiativă – de la 18 la 16 de ani – invităm peste 10 milioane de tineri europeni să își facă auzită vocea și să contribuie la modelarea agendei politice a UE. Totodată, prin reforma finanțării partidelor politice, vom veghea ca cetățenii europeni să fie mai bine informați cu privire la legătura dintre partidele naționale și cele europene și ca finanțarea acestor partide să reflecte mai fidel alegerile democratice făcute de cetățeni în cadrul scrutinului european.

Propunerile vizează:

  • transformarea inițiativei cetățenești europene într-un instrument mai ușor de utilizat – pentru a facilita organizarea unei inițiative cetățenești, Comisia va colabora mai strâns cu organizatorii, pentru a se asigura admisibilitatea cererilor lor de înregistrare; pentru a facilita susținerea unei inițiative, Comisia va reduce volumul de date cerute; iar, pentru a spori impactul inițiativelor reușite, se va îmbunătăți procesul de urmărire a felului în care se dă curs acestora, favorizându-se purtarea unor dezbateri utile înainte de formularea unui răspuns de către Comisie.
  • finanțarea partidelor politice europene – modificările se referă la: sporirea transparenței, astfel încât cetățenii să știe pentru cine votează, îmbunătățirea legitimității democratice, în scopul unei finanțări care să reflecte mai fidel electoratul european, și consolidarea respectării normelor, pentru ca abuzurile să poată fi pedepsite, iar fondurile, recuperate; propunerile vor asigura o legătură mai strânsă între reprezentarea reală și finanțare și o mai mare transparență cu privire la legăturile dintre partidele europene și cele naționale; totodată, ele vor acoperi lacunele legislative care permit partidelor să abuzeze de sistem, prin crearea mai multor entități europene care pot solicita finanțare suplimentară.

Etape următoare

Pentru a intra în vigoare, cele două propuneri legislative trebuie să fie adoptate de Parlamentul European și de Consiliul UE, în procedură legislativă ordinară.

Context

Inițiativa cetățenească europeană a fost introdusă de Tratatul de la Lisabona, fiind lansată în aprilie 2012 ca instrument prin care cetățenii pot contribui la stabilirea agendei de lucru a Comisiei Europene.

Partidele politice europene sunt prevăzute în Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se precizează că „partidele politice la nivel european contribuie la formarea conștiinței politice europene și la exprimarea voinței cetățenilor Uniunii”. Regulamentul privind statutul și finanțarea acestora, adoptat în 2014, sporește vizibilitatea, recunoașterea, eficacitatea, transparența și răspunderea lor, precum și a fundațiilor politice europene afiliate acestora.

 

ULTIMA ORĂ

Sport11 ore ago

FC Voluntari – FC U Craiova 1948 și FC Botoșani – Dinamo deschid etapa a 6-a a Play-off-ului/Play-out-ului Superligii

Marți aduce două partide captivante în Superliga României, în deschiderea etapei a 6-a a Play-off-ului și Play-out-ului. În primul meci,...

National11 ore ago

Proiect de Lege: Elevii care promovează Bacalaureatul pot mări notele la o materie

Un proiect de lege depus la Senat aduce o veste bună pentru elevii care au promovat examenul de Bacalaureat. Conform...

Regional11 ore ago

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, deschisă circulației

Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, s-a deschis, astăzi, 23 aprilie, între localitățile Romanești-Bălești-Bârsești. Acest tronson important de...

Regional11 ore ago

Ziua Forțelor Terestre, marcată la Băilești

Ziua Forțelor Terestre a fost marcată, astăzi, la Băilești, printr-o ceremonie militar-religioasă. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor. Ziua...

Regional12 ore ago

Craiova găzduiește Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 24-26 aprilie, Craiova devine gazda prestigioasei Competiții Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, Faza a...

Regional13 ore ago

Premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu”: „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, în regia lui Radu Afrim

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se pregătește pentru o premieră de excepție: spectacolul „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, regizat...

Regional13 ore ago

Starea drumurilor din Stațiunea Rânca, îmbunătățită de acțiunea drumarilor după ninsorile recente

Drumarii au intervenit prompt în Stațiunea Rânca, asigurând o circulație rutieră fără probleme în urma ninsorilor din ultimele zile. Utilizând...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON