Connect with us

International

Regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip marchează 73 de ani de căsnicie printr-o fotografie aniversară

Published

on

Regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip, duce de Edinburgh, au marcat cea de-a 73-a aniversare a căsătoriei printr-o fotografie în care apar deschizând o felicitare de la copiii ducelui şi ducesei de Cambridge, informează bbc.com.

Felicitarea, făcută de mână, a fost creată de prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis şi este decorată cu numărul ”73”.

Fotografia a fost făcută la începutul acestei săptămâni în Oak Room de la castelul Windsor.

Regina Marii Britanii (94 de ani) s-a căsătorit cu locotenentul Philip Mountbatten pe 20 noiembrie 1947, pe când avea 21 de ani.

Regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip deţin recordul celei mai longevive relaţii din istoria monarhiei britanice.

Regina şi ducele în vârstă de 99 de ani, care s-a retras din activităţile publice, petrec perioada de izolare la castelul Windsor, în Anglia, iar celebrările aniversare sunt aşteptate să fie discrete.

În noua fotografie dată publicităţii, regina poartă o rochie din lână bleu-pal creată de Stewart Parvin şi o broşă în formă de crizantemă decorată cu safire şi diamante montate în platină.

Regina şi prinţul stau unul lângă celălalt citind felicitarea multicoloră de la cei trei copii ai prinţului William şi al lui Catherine. Au de asemenea alţi cinci strănepoţi, printre care şi Archie, în vârstă de un an, fiul ducelui şi ducesei de Sussex, care în prezent locuiesc în California.

La începutul acestei luni, suverana a fost văzută purtând o mască facială pentru prima dată în public în timpul unui pelerinaj privat la monumentul Soldatului Necunoscut de la Westminster Abbey.

AGERPRES