Connect with us

Info Trafic

Restricţiile de circulaţie pe Valea Oltului se prelungesc până pe 15 noiembrie

Published

on

Restricţiile de circulaţie impuse pe Valea Oltului vor continua să fie aplicate până pe data de 15 noiembrie, în anumite intervale orare, cu excepţia zilelor de duminică, informează, luni, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

În vederea executării unor lucrări de rănguire a versanţilor de pe Valea Oltului, până pe 15 noiembrie, zilnic între orele 06:00 şi 13:00 vor fi instituite restricţii de circulaţie pe DN 7 (km 198+300 – km 200+645 şi 201+452 – km 204+000).

Restricţiile nu vor fi instituite în zilele de duminică.

În cazul lucrărilor de rănguire a versanţilor de blocuri de roci instabile, se va închide circulaţia rutieră pe DN 7 pe sectoarele de drum anterior menţionate, în reprize de maxim 15 minute. Participanţii la trafic sunt rugați să circule cu atenţie şi să respecte restricţiile impuse temporar.

Iniţial, restricţiile de circulaţie pe Valea Oltului au fost impuse în perioada 7 – 15 octombrie.