Connect with us

National

Rețineri în dosarul de fraudare a banilor din Sănătate

Gruparea infracţională ar fi fost sprijinită de fostul preşedinte al CNAS

Published

on

16 persoane au fost reţinute de procurorii anticorupţie în dosarul privind fraudarea Fondului Naţional Unic al Asigurărilor de Sănătate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri fictive.

Este vorba, în special, despre administratori şi reprezentanţi ai unor firme de servicii medicale la domiciliu. Potrivit procurorilor, aceştia ar fi încercat, în cursul anchetei penale, să influenţeze martorii din dosar şi să contrafacă unele mijloace de probă.

Anchetatorii mai spun că gruparea infracţională ar fi fost sprijinită de fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea. 13 persoane care sunt, de asemenea, cercetate în această cauză au fost plasate deja în arest la domiciliu.