DE ACTUALITATE

Reuniune pe tema cancerului, la Paris

Un apel la mobilizare generală în lupta împotriva cancerului va fi lansat luni, 31 octombrie, la Paris la o reuniune la care vor participa 3500 de delegaţi din 110 ţări.

Lucrările vor fi deschise de preşedintele Franţei, François Hollande.

Centrul Internaţional de cercetare a acestei boli din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii estimează că dacă nu se face nimic pentru eradicarea cancerului, numărul cazurilor va ajunge la 22 de milioane până în 2030, iar numărul de decese la 13 milioane.

Discuţiile de la Paris se vor concentra asupra principalilor factori de risc, între care fumatul, consumul de alcool, obezitatea, poluarea sau sedentarismul, dar şi asupra metodelor de depistare precoce a cancerului şi a terapiilor inovative, transmite France Presse.

%d blogeri au apreciat: