DE ACTUALITATE

Evaluarea națională: Vâlcea și Olt

Peste 14% dintre absolvenţii de gimnaziu din judeţul Vâlcea care au susţinut Evaluarea Naţională au contestat notele obţinute la una sau chiar la ambele probe ale examenului. Au fost depuse 388 de contestaţii, cele mai multe – 204, fiind la Matematică. Judeţul Vâlcea ocupă locul 9 pe ţară, un procent de promovabilitate de 74, 9% . Zece dintre cei care s-au prezentat au media 10, 35 au nota 10 la Matematică, iar încă 33 au nota maximă la Limba română. 

Și în județul Olt au fost contestații. 368 de absolvenți ai clasei a opta, nemultumiți de rezultatul obținut la evaluarea națională, au contestat nota primită la matematică sau limba română. Cele mai multe contestații au fost depuse la limba și literatura română, respectiv 220, în timp ce notele de la matematică au fost contestate de 148 de elevi. Promovabilitatea la nivel de județ este de 72,13 la sută. Anul acesta, opt elevi din Olt au reușit să obțina media zece la evaluarea națională. 

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 29 iunie.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: