Connect with us

National

Rezultatele campaniei anticorupție

România şi-a îmbunătăţit poziţia în clasamentul întocmit de organizaţia Transparency International

Published

on

Raportul Comisiei Europene pe Justiţie arată că Parlamentul român a refuzat aproximativ o treime din cererile formulate de DNA de ridicare a imunităţii unor parlamentari, afirmă astăzi Direcţia Naţională Anticorupţie într-un comunicat. Rezultatele considerate „impresionante” în combaterea corupţiei la nivel înalt, remarcate în raport, arată atenţia acordată de procurorii anticorupţie în identificarea corupţiei la nivel înalt dar şi consolidarea sprijinului public de care beneficiază aceasta, mai spune DNA în comunicatul citat. România şi-a îmbunătăţit poziţia în clasamentul întocmit de organizaţia Transparency International pe baza indicelui de precepţie a corupţiei. În raportul dat azi publicităţii, România urcă 11 locuri pe plan global, dar rămâne sub media europeană fiind clasată a 26-a între ţările Uniunii Europene În poziţii mai proaste sunt Italia şi Bulgaria. Raportul Transparency pe 2015 constată în general situaţii îngrijorătoare în ţările în curs de dezvoltare. Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud sunt în a doua jumătate a clasamentului. Indicele de Percepţie a Corupţiei este bazat pe opinii ale experţilor cu privire la corupţia din sectorul public. Organizaţia Transparency International subliniază că scorurile pot fi îmbunătăţite în ţările cu guverne deschise, cu lideri care pot fi traşi la răspundere.