Connect with us

National

România: COVID-19, record depășit

Published

on

În ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate alte 614 noi cazuri de îmbolnăvire, informează Grupul de Comunicare Strategică.

La ATI, în acest moment, sunt internați 240 de pacienți.

În intervalul 08.07.2020, ora 10:00 – 09.07.2020 ora 10:00, au fost înregistrate 17 decese (13 bărbați și patru femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj, București, Tulcea și Vrancea.

Dintre acestea, un deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, trei decese la categoria de vârstă 50-59 ani, cinci decese la categoria de vârstă 60-69 ani, patru decese la categoria de vârstă 70-79 ani și patru decese la persoane de peste 80 de ani.

16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

Până astăzi, 9 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.789 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.574 au fost externate, dintre care 20.969 de pacienți vindecați și 1.605 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

1.834 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.