Connect with us

National

Romania – din ce in ce mai departe de aderarea la Euro

Anul 2019 nu mai este o tinta realista pentru aderarea tarii noastre la moneda unica europeana.

Published

on

Anul 2019 nu a fost la momentul anunţării sale o ţintă imposibilă pentru aderarea României la zona Euro, însă a devenit o ţintă nefezabilă pe măsură ce anunţarea sa nu a fost urmată de un plan de acţiune.

curs-bani-lei-euro

Acest anunţ a fost făcut de către viceguvernatoul Băncii Naţionale a României, Bogdan Olteanu, în cadrul conferinţei anuale a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România. Evaluarea unui calendar de politici, integrarea sa într-o hartă de parcurs şi deducerea unui termen realist de aderare la euro reprezintă „paşii rezonabili” care urmează pentru România, susţine Olteanu, care nu crede în beneficiile rămânerii în afara zonei Euro. Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, a declarat recent că România îndeplineşte toate cele cinci criterii de convergenţă nominală prevăzute de Tratatul de la Maastricht pentru aderarea la zona Euro, însă a adaugat că nu poate spune cu mâna pe inimă că suntem pregătiţi să facem acest pas.

ULTIMA ORĂ

Sport8 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National8 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional8 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional8 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional8 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional9 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional9 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON