DE ACTUALITATE

Romsilva va planta 19 milioane de puieţi forestieri

Aproape 19 milioane de puieţi forestieri vor fi plantaţi în această primăvară de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, ceea ce duce la o regenerare a 8.998 de hectare în pădurile statului.

Regenerarea celor aproximativ 9.000 de hectare în fondul forestier naţional reprezintă 71,8% din programul anual de regenerare a pădurilor de stat, elaborat de Romsilva.

Campania de împăduriri de primăvară se desfăşoară în cadrul proiectului „O pădure cât o ţară” iniţiat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi derulat sub înaltul patronaj al Preşedinţiei României.

Din totalul celor 8.998 de hectare, 6.054 hectare vor fi regenerate natural, iar 2.944 hectare prin regenerări artificiale.

Cele mai mari suprafeţe de fond forestier regenerate natural se află în zonele de deal şi munte şi se regăsesc pe raza direcţiilor Silvice Suceava, cu 860 hectare, Caraş – Severin (567 hectare), Neamţ (430 hectare), Vaslui (409 hectare) şi Maramureş (389 hectare).

Datele Romsilva arată că Direcţia Silvică Suceava va regenera artificial 990 de hectare fond forestier, urmată de direcţiile silvice Maramureş – cu 235 hectare, Cluj (201 hectare), Sibiu (148 hectare) şi Neamţ (145 hectare).

Programul anual de regenerare a fondului forestier de stat administrat de Romsilva prevede, în cele două campanii de împăduriri, de primăvară şi de toamnă, regenerarea a 12.531 de hectare, din care 8.073 prin regenerări naturale şi 4.458 prin regenerări artificiale.

Pe durata celor două campanii vor fi plantaţi peste 28 de milioane puieţi forestieri, cu o investiţie de 199,2 milioane lei.

În ultimii şapte ani, Romsilva a regenerat 111.554 de hectare fond forestier de stat şi a plantat, în acest interval, peste 200 milioane de puieţi forestieri.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare fond forestier proprietatea publică a statului, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel national.

%d blogeri au apreciat: