Connect with us

International

Rusia s-a retras din grupul comun de consultare prevazut prin Tratatul privind Armele Conventionale in Europa

Published

on

     Ministerul rus de externe a acuzat NATO că încalcă tratatul pentru că acceptă noi membri şi nu ratifică o nouă versiune a acestui acord convenit în 1990. Rusia a încetat să mai participe la tratat în urmă cu opt ani, dar eliminarea uneia dintre ultimele sale legături cu acordurile de reducere a armamentului are valoare de simbol.

Potrivit agenţiilor de presă, Moscova a anunţat decizia după ce NATO a început manevre în Marea Neagră şi a desfăşurat trupe în regiunea baltică. 3000 de militari americani şi tehnică de luptă vor participa la un exerciţiu multinaţional în ţările baltice, dar un responsabil al Pentagonului a precizat că echipamentele vor rămâne în zonă cât timp va fi nevoie pentru a descuraja o eventuală agresiune a Rusiei. La Varna, în Bulgaria, nave din şapte ţări NATO, inclusiv România simulează acţiuni antiaeriene şi antisubmarine.

ULTIMA ORĂ

International10 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National11 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National11 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National11 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National11 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional11 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional11 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON