Connect with us

International

Rusii vor sa trimita cosmonauti pe Luna

„În 2029, vom avea un zbor cu echipaj spre Lună și o aselenizare”.

Published

on

Rusia plănuiește primul zbor cu echipaj spre Lună în 2029, a anunțat Vladimir Solntsev, șeful companiei ruse de stat Energia, care proiectează și dezvoltă vehiculele spațiale, citat de AFP

„În 2029, vom avea un zbor cu echipaj spre Lună și o aselenizare”, a declarat Solntsev, cu ocazia unei conferințe dedicate tehnologiilor spațiale, la Moscova. Potrivit lui Solntsev, Rusia va demara din 2021 testarea unui vehicul spațial special conceput pentru a zbura pe Lună. Începând din 2023, acesta va efectua zboruri către Stația Spațială Internațională (ISS), înainte de a fi trimis fără echipaj pe Lună în anul 2025. Anunțul survine în contextul în care Agenția Spațială Europeană (ESA) a pledat în urmă cu o săptămână pentru un „sat lunar” internațional care ar putea fi construit, în etape, de către roboți, și a anunțat colaborarea cu misiunea rusă Luna 27, prevăzută pentru 2020.