Connect with us

National

S-a dat startul programului Rabla!

Published

on

Ministerul Mediului a lansat astăzi, miercuri, 10 aprilie 2019, cea de-a XV-a ediție a Programului Rabla Clasic și cea de-a a IV-a ediție a Programului Rabla Plus, la Centrul Tehnic Titu al grupului Dacia-Renault.

Începând de VINERI, 12 aprilie, persoanele fizice pot merge la producătorii validați în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere pentru a-și achiziționa un autovehicul nou, cu emisii scăzute, în locul celui vechi, poluant.

Tot de VINERI, persoanele juridice care doresc să acceseze programul pot depune dosare de acceptare la Administrația Fondului pentru Mediu. Prin Programul Rabla Clasic, aflat deja la a 15-a ediție, au fost casate peste 550.000 de autovehicule vechi, poluante și au fost achiziționate peste 300.000 de mașini noi, care poluează mai puțin.

„Anul trecut, printr-un efort guvernamental substanțial, Programul a beneficiat de un număr-record de prime de casare – 50.000 de unități, în premieră, pe lângă cele 27.000 de vouchere pe care Ministerul le-a alocat beneficiarilor Programului RABLA, prin Fondul pentru mediu, Guvernul a suplimentat suma, până la 50.000 de vouchere”, a declarat viceprim-ministrul, ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu.

În 2019, suma alocată este de peste 320 milioane lei, pentru circa 35.000 de prime de casare, cuantumul primei de casare fiind de 6.500 lei și se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km.

La prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei care se acordă la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcţionare mixt și/sau un ecobonus în valoare de 1.700 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid. Dacă întrunesc ambele condiții, cele două ecobonusuri pot fi cumulate cu prima de casare.

Programul RABLA PLUS este principalul catalizator al creșterii consumului de mașini ecologice, în România. Președinția României la Consiliul UniuniiEuropene În anul 2016, programul a demarat cu 150 de unități vândute, iar în 2017 a fost reconfigurat, prin acordarea celui mare eco-voucher din Europa pentru astfel de mașini – 10.000 de euro. Urmare a acestui fapt, în anul 2018, prin programul Rabla Plus, s-au acordat peste 1.400 de eco-vouchere. Pentru anul 2019, suma alocată pentru finanțarea acestui program este de 93 milioane lei.

„Următorul moment-cheie va fi producția, în România, a primului model 100% electric. Și, de ce nu, dezvoltarea unei adevărate piețe românești de producție de componente pentru mașinile electrice. Cred cu adevărat că împreună putem realiza acest deziderat și îmi doresc să o facem cât mai repede!”, a declarat viceprim-ministru, ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu.

Pentru a stimula achiziția vehiculelor electrice, Administrația Fondului pentru Mediu finanțează, cu 90 de milioane de lei, achiziția și instalarea de stații de încărcare performante în municipiile reședință de județ.

„Suntem hotărâți să continuăm și să îmbunătățim toate aceste programe și anul acesta. Este important de menționat că, pe lângă beneficiul direct adus noilor proprietari, de aceste programe beneficiază și restul cetățenilor. Asta pentru că, prin utilizarea mașinilor electrice în marile orașe și înlocuirea celor cu motoare clasice, cu toții vom respira un aer mai curat”, a declarat viceprim-ministru, ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu.

ULTIMA ORĂ

International7 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National8 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional8 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional8 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional8 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional8 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional9 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON