Connect with us

Regional

Salonul Internațional de Caricatură Nicolae Petrescu-Găină

La Muzeul Olteniei Craiova

Published

on

Joi, 5 decembrie 2019, la ora 11.00, la sediul Muzeului Olteniei Craiova, se va deschide cea de a XII-a ediție a Salonului Internațional de Caricatură „Nicolae Petrescu – Găină”, salon organizat de Muzeul Olteniei Craiova, în colaborare cu Asociația Caricaturiștilor Profesioniști din România.  

Au fost primite inițial un număr de 328 de lucrări din care juriul a selectat pentru a fi expuse în cadrul salonului 160 de piese.

Pe lângă cele care au concurat pentru unul dintre cele 7 premii, mai sunt expuse, în afara concursului, lucrări semnate de Gabriel Bratu și Ștefan Popa Popa’S.

Juriul salonului din acest an este compus din: Gabriel Bratu – Vicepreședinte al Asociației Caricaturiștilor Profesioniști din România, membru UAP, Ștefan Popa Popa’S – , Președinte al Asociației Caricaturiștilor Profesioniști din România, membru UAP, Elvira Romaniuc – director – realizatorul celui mai vechi festival de umor din țară (Umor la Gura Humorului) și Mihai Truică – secretar Asociația Caricaturiștilor Profesioniști din România, membru UAP.

Premiile acordate, la fel ca în fiecare an, poartă numele celor mai de seamă caricaturiști olteni, ca semn de recunoaștere a valorii și importanței lor:
1. Marele Premiu „Nicolae Petrescu Găină” – Constantin Ciosu (Bacău);  
2. Premiul „Benedict Gănescu” – Mara Ungurean (Arad);
3. Premiul „Silvan Ionescu” – Eugen Mirea (București);
4. Premiul „Eugen Taru” – Aurelian Șuță-Șai (Târgu-Jiu);
5. Premiul „Francisc Şirato” – Radu Bercea (Gura Humorului);
6. Premiul „Nicolae Drăgulescu-Drag” – Dana Grapă (Iași);  
7. Premiul „Dumitru Negrea – Gan” Victor Chirilioae (Brăila).  

La fel ca în fiecare an, publicul va putea vedea lucrările celor mai importanți caricaturiști români contemporani, dar și o serie de lucrări semnate de caricaturiști străini de pe întreg mapamondul. În cadrul salonului au fost acceptați 100 de participanți, dintre care 54 de artiști români și 46 străini, din 42 țări.

De asemenea, se găsesc în cadrul salonului toate tipurile de caricatură, de la caricatura politică, la caricatura cu temă socială sau existențială, de la caricatura portret, la caricatura de situație.