DE ACTUALITATE

Săptămâna Europeană a Democraţiei Locale la Râmnicu Vâlcea

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, în parteneriat cu Centrul Europe Direct Vâlcea organizează în data de 16 octombrie 2019, orele 15:30, la sediul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, a treia ediţie a Săptămânii Europene a Democraţiei Locale (SEDL) la Râmnicu Vâlcea. Tema aleasă de Municipiul Râmnicu Vâlcea pentru anul 2019 este „Guvernarea locală deschisă: ce îşi doresc cetăţenii de la administraţia publică”. Voluntarii Europe Direct vor dezbate împreună cu reprezentanţii Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea subiecte referitoare la rolul şi importanţa administraţiei publice locale, comunicarea dintre administraţia publică locală şi cetăţenii din Râmnicu Vâlcea, precum şi despre ce îşi doresc tinerii de la reprezentanţii administraţiei locale.

Săptămâna Europeană a Democraţiei Locale (SEDL) este o iniţiativă pan-europeană desfăşurată în fiecare an în jurul datei de 15 octombrie, ca un tribut adus Cartei Europene a Auto-Guvernării Locale, care a fost deschisă semnării la această dată, în 1985. Proiectul este coordonat de Consiliul Europei, prin Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: