Sărbătoarea Mărţişorului – tradiții

În fiecare an, la 1 martie, românii celebrează sărbătoarea Mărţişorului, simbol al sosirii primăverii, al renaşterii naturii şi al revenirii la viaţă.
Mărţişorul este simbolizat printr-un un şnur bicolor, care este oferit la 1 martie, de ziua Babei Dochia, străvechi început de an agrar. De altfel, după unele tradiţii, firul Mărţişorului ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.

După vechiul calendar roman, prima zi din an era 1 Martie, luna respectivă purtând numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului şi al turmelor, zeu ce personifica renaşterea naturii. Deşi obiceiul poartă numele acestuia, nu are niciun fel de conotaţie marţială.

Se spune că mărţişoarele sunt purtătoare de noroc şi de fericire. Sunt formate dintr-o fundiţă roşu cu alb, roşul semnificând iarna, iar albul – primăvara. De fapt, şnurul reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. La această fundiţă, se adaugă alte simboluri ale norocului, cum ar fi trifoi cu patru foi, potcoavă, coşar sau inimă. Mărţişorul este purtat pe haină, la vedere, sau legat la mână, timp de câteva zile, începând cu 1 martie. În trecut, se purta până când primăvara arăta semne clare de biruinţă: se auzea cucul cântând, înfloreau cireşii, veneau berzele sau rândunelele.

Pe vremea dacilor, simbolurile primăverii erau confecţionate în timpul iernii şi se purtau doar după 1 martie. Mărţişoarele erau atunci pietricele albe şi roşii înşirate pe o aţă şi se purtau la gât. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, simboliza viaţa, deci femeia, iar culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, era specifică înţelepciunii bărbatului. Şnurul mărţişorului reprezintă, prin urmare, împletirea armonioasă a celor două.

O veche legendă spune că Dochia a împletit o funie din aţă albă şi neagră, pentru a putea, astfel, să ţină socoteala zilelor şi a nopţilor şi să ştie când vine vremea să coboare cu oile la păscut. Albul reprezenta zilele, iar negrul, nopţile. Pedepsind-o, însă, pe nora sa, a trimis-o la râul îngheţat să spele un ghem de lână neagră, până ce aceasta se va albi. Din cauza frigului, bietei femei i-au sângerat degetele, iar lâna s-a colorat în roşu. În prezent, şnurul mărţişorului este format dintr-un fir alb şi un altul roşu, acesta din urmă simbolizând sângele şi sacrificiul.

Şnurul era făcut de femei şi era purtat fie la piept, fie legat la mâna copiilor. Însă nu doar copiii purtau mărţişorul, ci şi tinerii şi adulţii. Mai mult, era legat şi la coarnele vitelor din gospodărie sau la poarta grajdului, pentru a le proteja. Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui, iar mărţişorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui. Mai târziu, alegerea monedei, din aur, argint sau bronz, indica statutul social. Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumuseţe şi previn arsurile din cauza soarelui.

Astfel, tradiţia Mărţişorului, inseparabilă de cea a Dochiei carpatice, vine să confirme existenţa acestui obicei pe meleagurile româneşti, încă din timpuri străvechi. El nu este, însă, întâlnit, numai în zonele locuite de români, ci şi la aromâni, la bulgari, la macedoneni şi la albanezi, având acelaşi rol simbolic de alungare a iernii şi de întâmpinare a primăverii.

În prima zi a primăverii, de mărțișor, în unele zone din țară există obiceiul conform căruia părinții leagă la gâtul sau la mâna copiilor câte un bănuț de argint, ori de aur. Acest talisman este însoțit bineînțeles de două fire răsucite, din mătase albă și roșie. În acest mod copiii vor fi feriți de razele arzătoare ale soarelui în timpul verii.

Unii copii vor purta mărțișorul 12 zile la gât, apoi îl vor lega de ramura unui pom tânăr. Dacă pomului îi merge bine (înflorește, înverzește, face fructe) se crede că și copilului îi va merge bine. Alți copii vor purta mărțișorul până când vor vedea prima dată un pom înflorit și abia atunci îl lasă pe ramurile pomului.

Se leagă copiilor ață roșie cu alb și cu bani la gât, păstrându-le până când vin berzele, și atunci zic: Na-ți negrețele și dă-mi albețele!

În alte zone se obișnuiește ca mamele tinere să-și pună la gât un bănuț de argint. Bănuțul este tras prin brânză înainte de a fi purtat, ca să fie albe ca brânza și atârnat de un fir roșu pentru a se păstra rumene la față. Bănuțul este purtat până când vor înflori cireșii, când va fi agățat de ramurile acestora pentru a fi frumoase și sănătoase ca florile de cireș.

Foto: Octavian Dobrisan