Connect with us

National

Scad facturile la gaze

Facturile la gazele naturale vor fi de luna aceasta mai mici.

Published

on

Facturile la gazele naturale vor fi de luna aceasta mai mici, pentru că s-au redus costurile de distribuţie, iar consumatorii ar putea primi în curand o nouă veste bună, întrucât tarifele ar trebui să scadă din nou, a explicat Daniel Apostol, secretarul general al Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră.

Autoritatea Naţională de Reglementare a anunţat recent că importurile de gaze naturale au crescut din nou, ajungând la 10% din consumul naţional, care este acum de aproximativ 15 milioane de metri cubi pe zi.