DE ACTUALITATE

Se aşteaptă rezultatele verificărilor făcute de Corpul de Control al prim-ministrului la TAROM

Premierul în exerciţiu, Viorica Dăncilă, a afirmat că aşteaptă rezultatele verificărilor făcute de Corpul de Control la TAROM şi la Ministerul Transporturilor şi că a discutat cu Răzvan Cuc, iar acesta a negat acuzaţiile privind o presupusă intervenţie pentru rămânerea la sol a unor avioane în ziua în care s-a votat moţiunea cenzură.

Întrebată dacă este de acord cu propunerea de înfiinţare a unei comisii parlamentare de anchetă în acest caz, Viorica Dăncilă a răspuns că nu are nimic împotrivă. Vă reamintim că fostul directorul general al TAROM, Mădălina Mezei, demisă săptămâna aceasta din funcţie, susţine că a refuzat să anuleze, în ziua moţiunii, cinci zboruri interne care aduceau parlamentari la Bucureşti, aşa cum îi ceruse ministrul în exerciţiu al transporturilor, Răzvan Cuc. Acesta a negat acuzaţiile, dar a precizat că a întrebat-o pe directoarea companiei ce parlamentari zboară şi dacă totul este în regulă.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: