Connect with us

Meteo

Se strică vremea

Până în noaptea de luni, 30 octombrie, sunt în vigoare avertizări meteorologice de vreme severă.

Published

on

Până în noaptea de luni, 30 octombrie, sunt în vigoare avertizări meteorologice de vreme severă. Potrivit atenţionării cu cod galben, în acest interval, vântul va creşte în intensitate şi va sufla în rafale, cu viteze între 55 şi 70 de kilometri pe oră şi, local, chiar mai puternic. Vremea se va răci în toată ţara. În vestul, centrul şi nordul ţării vor fi ploi pe arii extinse, iar din această noapte în Maramureş, Transilvania şi zona deluroasă a Crişanei şi a Moldovei vor cădea precipitaţii mixte. În acelaşi interval va fi în vigoare o averizare cod portocaliu pentru toate zonele montane, unde va ninge viscolit şi se va depune un strat consistent de zăpadă. Vântul va sufla în rafale care vor depăşi 80-90 de kilometri pe oră, iar pe creste va atinge 100-120 de kilometri pe oră. Va ninge viscolit, vizibilitatea va scădea temporar sub 50 de metri şi zăpada se va depune într-un strat destul de gros. Autorităţile locale sunt pregătite să intervină în sprijinul populaţiei. Au fost mobilizaţi zeci de pompieri, poliţişti şi jandarmi, iar la Ministerul de Interne funcţionează un Centru Naţional care monitorizează orice situaţie de urgenţă.

ULTIMA ORĂ

Regional4 ore ago

Învățământ dual, la Vâlcea (AUDIO)

Peste 450 de elevi se pregătesc în prezent, la Rm.Vâlcea, în sistemul de învățământ dual. Tinerii beneficiază de mai multe...

technology computer room health technology computer room health
Regional4 ore ago

Digitalizare în două spitale din Vâlcea (AUDIO)

Două spitale din judeţul Vâlcea, printre care cel de Urgenţă, vor beneficia de o investiţie în digitalizare de aproximativ 2...

International4 ore ago

Premierul ucrainean: Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean, Denis Şmihal după discuţiile...

National4 ore ago

Guvernul a prelungit perioada de aplicare a tarifelor de primă maxime de asigurare RCA

Guvernul a aprobat azi şi prelungirea – cu trei luni – a perioadei de aplicare a tarifelor de primă maxime...

National4 ore ago

Guvernul a aprobat prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale (AUDIO)

Guvernul a aprobat astăzi prelungirea – până la 31 martie 2025 – a schemei de plafonare a preţurilor la energie...

National5 ore ago

Propunerile organizațiilor de mediu pentru revizuirea Planului Național Integrat Energie și Schimbări Climatice

Legea climei, adoptată la 24 iunie 2021, stabilește ca obiectiv obligatoriu, ca UE să devină neutră din punct de vedere...

Regional5 ore ago

Dolj: A fost finalizat proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului

Consiliul Județean Dolj anunță finalizarea proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului, un efort susținut...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON