Connect with us

National

Seara de jazz cu Irina Sarbu si Big Band-ul Radio

Joi, 11 iunie, la Sala Radio, ansamblului i se va alătura o nouă invitată specială, una dintre apreciatele voci ale jazz-ului românesc: Irina Sârbu

Published

on

La finalul unei stagiuni de jazz cu valoroşi invitaţi speciali – Teodora Enache, Luiza Zan, Florin Răducanu, Hanno Höfer, Mike Godoroja, Berti Barbera, Cătălin Milea, concertul extraordinar de 8 martie alături de celebrul acordeonist francez Richard Galliano sau apariţia în direct pe TVR 2, de Ziua Internaţională a Jazz-ului, Big Band-ul Radio şi dirijorul său, Ionel Tudor, vă invită la ultimul eveniment al stagiunii 2014-2015! Joi, 11 iunie, la Sala Radio, ansamblului i se va alătura o nouă invitată specială, una dintre apreciatele voci ale jazz-ului românesc: Irina Sârbu.

Absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografie I.L. Caragiale, secţia actorie, Irina Sârbu îmbină pe scenă talentul dezvoltat în facultate cu pasiunea şi înclinaţia artistică spre muzică şi mai ales spre jazz.

Câteva întâlniri i-au marcat decisiv legătura cu lumea jazz-ului. Pianistul şi compozitorul Andrei Tudor este cel care i-a stârnit dragostea pentru jazz şi alături de care a cântat în duo (pian şi voce), formulă ce a obţinut distincţia pentru debut, la Gala Premiilor de Jazz, în februarie 2004. Un alt moment foarte important în evoluţia sa l-a reprezentat întâlnirea cu Anca Parghel, de la care a deprins multe lucruri ce au ajutat-o mai departe în dezvoltarea carierei sale muzicale. Marius Mihalache a invitat-o apoi să lanseze împreună un album şi aşa s-a născut World Symphony, în 2007.

O serie de artişti români de jazz i-au influenţat drumul Irinei Sârbu – Marius Popp, Puiu Pascu, Marius Vernescu, Sorin Romanescu, Alex Man, Sorin Terinte, Mircea Tiberian, Petrica Andrei, Marius Mihalache, Arthur Balogh, Pedro Negrescu, Virgil Popescu, Alin Constantiu, Eugen Nichiteanu, Ciprian şi Tudor Parghel. A fost aplaudată în cluburile de jazz din Bucureşti şi din ţară şi a participat la mai multe festivaluri şi evenimente în ţară şi în străinătate, precum: Piaţa San Marco (în cadrul Carnavalului de la Veneţia – 2008), Gărâna International Jazz Festival (Gărâna – 2007), Cohilia Music Festival (Grecia – 2006), Danube Jazz & Blues Festival (Galaţi – 2014), Green Sounds Festival (Bucureşti – 2014), Câmpina Jazz Festival (2014), Street Arts Festival (Bucureşti – 2014), Cluj Interbelic Festival (Cluj-Napoca – 2013), Ethno Jazz Festival (Chişinau – 2012), Folk You! – Vama Veche  (2012), Freedom Jazz Festival – Vama Veche (2012) ş.a.

A fost de asemenea invitată să cânte în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu şi în cadrul evenimentelor speciale organizate de Institutul Cultural Român în Londra, Stockholm, Paris, Lisabona etc.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.