Connect with us

National

Sile Cămătaru ridicat de polițiști

Published

on

47 de percheziţii au avut loc, în această dimineaţă, la Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, şi la „locotenenţii” lui, dar şi la mai multe hoteluri de lux şi cazinouri din Bucureşti. Acesta a fost ridicat de polițiști și dus la audieriVasile Balint, este cercetat într-un dosar de proxenetism, în care este suspectat că, alături de aproximativ 50 de complici, ar fi plasat zeci de prostituate în hoteluri de lux din Capitală.

În acest dosar, realizat cu probe furnizate cu ajutorul ofiţerilor din Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), sunt implicate aproximativ 100 de persoane, au declarat, pentru Mediafax, surse din rândul anchetatorilor. Sile Cămătaru este suspectat că – în ultimul an, de când a fost eliberat din închisoare – ar fi pus bazele unei reţele de prostituţie de lux.

În urmă cu aproximativ un an, Curtea Supremă a decis că Vasile Balint poate fi judecat în libertate. El era arestat de opt luni într-un dosar de cămătărie şi infracţiuni comise cu violenţă.

Vasile Balint și fratele lui, Ion, fuseseră trimiși în judecată alături de 52 de persoane în iulie, acuzațiile principale fiind tentativă de omor, omor calificat, cămătărie, șantaj.