DE ACTUALITATE

Simpozionul Internaţional „Mehedinţi – istorie, cultură şi spiritualitate”

În perioada 27-29 mai, Episcopia Severinului şi Strehaiei găzduieşte lucrările celei de-a XII-a ediţii a Simpozionului Internaţional „Mehedinţi – istorie, cultură şi spiritualitate”.

Evenimentul academic este organizat sub egida Facultăţii de Teologie din Craiova, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, sub coordonarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Lucrările simpozionului vor debuta luni, 27 mai, ora 16.00, la Centrul Cultural „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Turnu Severin, prin cuvântul de binecuvântare al Preasfinţitului Părinte Nicodim.

Simpozionul „Mehedinţi – istorie, cultură şi spiritualitate” este prilejuit de declararea anului 2019 ca „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)” şi „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”.

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
BEC: Până la ora 12.00 au votat 15,14% dintre alegători

Închide